Eusebiu Pistru anunță că parlamentarii vor face dreptate personalului feroviar, cu toată opoziția președintelui Johannis

În urmă cu un an de zile s-a votat în Parlament o lege extrem de importantă pentru lucrătorii din sistemul feroviar, care aducea clarificări și facilități privind statutul feroviarului. Din păcate însă, președintele Iohannis a decis, în mod nejustificat, să nu promulge legea și să o retrimită spre reexaminare. „Cu toate acestea, tentativele lui Klaus Iohannis de a tegiversa și încurca lucrurile iau sfârșit, pentru că luni, Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților a respins cererea președintelui de reexaminare a Legii privind Statutul personalului feroviar. Următorul pas este votul în plenul Camerei Deputaților, iar apoi legea va ajunge din nou la șeful statului, care este obligat să o promulge. Este important de precizat că prin Statut, s-a obținut mărirea coeficienților de ierarhizare la un nivel foarte apropiat de nivelul cerut de sindicate, respectiv coeficienții câștigați prin Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008-2010. Totodată, s-a aprobat reducerea vârstei standard de pensionare cu cinci ani, fără penalizare, pentru întreg personalul feroviar, reușindu-se reducerea stagiului obligatoriu de cotizare de la 35 la 30 de ani.
Sigur că toți parlamentarii de Arad vor vota favorabil săptămâna viitoare în Parlament, pentru că doar astfel putem să redăm personalului feroviar respectul cuvenit”, a declarat deputatul PSD Arad Eusebiu Pistru.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 2 =