Florin Tripa a inițiat o lege care vine în sprijinul a mii de arădeni

În Monitorul Oficial a fost publicată Legea 87/2020, pentru modificarea Legii Fondului Funciar, prin care terenurile aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, de fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum, indiferent de denumirea acestora, precum și ale altor construcții aflate în proprietate privată se înscriu, la cerere, în proprietatea actualilor deținători. Printre inițiatorii acestei legi se numără și deputatul PSD Arad Florin Tripa.
„Finalitatea politicii trebuie să fie întotdeauna binele pe care reușești să îl faci în mod concret pentru oameni. Dincolo de vorbe, mă bucur că am reușit să mă număr printre inițiatorii modificărilor legislative care permit cetățenilor să intre în mod gratuit în posesia terenurile aferente imobilelor deținute, moștenite sau cumpărate potrivit prevederilor Legii 112/1995. Am avut nenumărate discuții cu primari din județ și fără excepție, am găsit în fiecare comună sau oraș astfel de probleme. Oameni care au cumpărat case, în special prin legea 112, iar terenurile aferente acelor case nu aparțineau noilor proprietari. Era o situație ciudată, ca unii cetățeni să dețină un imobil și terenul de sub acel imobil, iar curtea și grădina să aparțină fostelor CAP-uri sau Statului Român. Modificarea legii fondului funciar era o măsură absolut necesară și sunt mii de arădeni care vor putea beneficia de aceste prevederi. Sper ca Prefectura Arad, prin Comisia Județeană de Fond Funciar să nu pună bețe-n roate aplicării acestei legi, așa cum am văzut că obișnuiesc cei de la PNL Arad, iar cetățenii să poată să obțină cât mai repede titlurile de proprietate”, a declarat deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 4 =