Din 1 august începe vacanța judecătorească

Foto: Arhiva

Potrivit dispoziţiilor art. I, pct. 16 din Hotărârea nr. 734/12.05.2020, a Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru anul calendaristic 2020, vacanţa judecătorească este de o lună, în intervalul 01 – 31 august.
Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 01 – 31 august 2020, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura şi Arhiva vor avea program cu publicul zilnic, între orele 8:30-13:00, iar programul pentru studiul dosarelor din arhivă, se va desfășura zilnic, între orele orele 8:30 – 13:00. Având în vedere că instanţele arădene dispun de dosarul electronic, se recomandă studierea dosarului on-line, dar, dacă există situații în care se solicită studiul dosarului în arhivă, acest lucru este posibil numai după o programare prealabilă cu cel puțin 24 de ore, atât la Tribunalul Arad, cât şi la Judecătoria Arad, programarea se face pe baza unei solicitări telefonice, solicitare aprobată de grefierul coordonator arhivă.
Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua zilnic, la Compartimentul Registratură, în intervalul orar 09:00 – 11:00, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua zilnic în intervalul orar 13:00- 14:00.
Programul cu publicul în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice este suspendat, urmând ca sesizările, cererile sau memoriile să fie transmise prin mijloace de comunicare alternative permise de lege, e-mail: tr-arad@just.ro, fax: 0257/251700, respectiv prin poştă, persoanele interesate pot solicita informaţii şi telefonic, apelând numerele de telefon: 0374/491086 – pentru Tribunalul Arad şi 0374/491087 – pentru Judecătoria Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 5 =