Autoritățile Moldovenești au ratat șansa de a primi suport European

Autoritățile Moldovenești au ratat șansa de a primi suport European, dar cetățenii moldoveni merită suportul UE, cetățenii nu merită iarăși și iarăși să devină victimele politicienilor moldoveni iresponsabili.
Ultima rată din suportul macro-financiar 40 milioane euro a fost anulată, din cauza neîndeplinirii acordului MD-UE. Sunt mai multe motive care generează această situație, totuși sunt explicații irelevante, luând în considerare stringența mai multor provocări, cu atât mai mult în condițiile pandemiei, atunci când oamenii pierd o parte consistentă din venituri, aceste fonduri ar putea fi utilizate pentru diverse programe de susținere a simplilor cetățeni, care sunt cei mai vulnerabili. Datorită digitalizării, avem șansa unică să facem reset, dar nu restart, așa încât să se producă garantarea directă, utilizând digitalizarea, fapt ce va impacta cu operarea descentralizată a fondurilor europene. IDEP Moldova cere prin scrisoarea transmisă pe 22 iulie 2020, Colegiului Comisiei Europene, redirecționarea sumei ratate de autoritățile Moldovenești către programul ECIPES, exact 40 mln euro 2021-2022, de care va beneficia 17% din populația Republicii Moldova, 50% primării și 2.000 tineri.
Această realocare de fonduri ar fi cea mai eficientă susținere din partea Uniunii Europene, pentru ceea ce este cu adevărat necesar la etapa actuală și a veni cu un răspuns ferm la ceea ce își doresc oamenii, tinerii antreprenori și autoritățile publice locale din Republica Moldova.
Programul ECIPES (Coeziune Europeană prin programe de susținere pentru cetățeni, primării și tineri), dezvoltat de oameni simpli, pentru oameni simpli, susținut de personalități și instituții notorii din UE. Odată ce politicienii iresponsabili au dat dovadă de inconsecvență, cetățenii merită suportul direct al contribuabililor europeni, utilizând platformă online pentru contact direct, fapt ce va impacta cu resimțirea suportului la nivel de cetățean. Primul Program care ar pune punct situației în care – simpli cetățeni să fim victime a politicienilor iresponsabili!
Totodată, IDEP Moldova s-a adresat repetat (august 2019, aprilie 2020 și iulie 2020) autorităților din UE27, cu scopul de a informa despre programul ECIPES, solicitând respectuos facilitarea aprobării programului ECIPES, prin reprezentanții pe care fiecare țară a delegat în instituțiile Europene.
IDEP Moldova a propus un program de susținere tehnică focusat pe cetățean, primărie și tineri, viitori antreprenori, care simplu să poată accesa o platformă online, autentificându-se cu semnătura electronica, după o scurtă formare online să poată primi suport UE. Dacă cetățenii vor avea Europa în casa lor, întreprinderile mici și localitatea, unde locuiesc cetățenii, vor resimți în mod personal beneficiile directe ale susținerii din partea Uniunii Europene, aceasta va îmbunătăți esențial calitatea vieții oamenilor.
Programul ECIPES își propune să sprijine din fondurile europene alocate Moldovei (2021-2022):
1. tinerii între 18-35 de ani pentru a lansa o afacere (în domeniul serviciilor, cu sprijinul de 5 000 de euro, sau pentru producție, cu sprijinul de 15 000 de euro, din care 12 000 de euro pentru achiziționarea de echipamente sau utilaje);
2. primăriile moldovenești care sunt înfrățite cu primăriile din UE și organizează cel puțin o activitate comună pe an, pentru a susține financiar un singur proiect de dezvoltare locală a cărui valoare totală nu depășește 20 000 de euro, cu maximum 10 000 de euro sprijin financiar al UE;
3. cetățenii moldoveni, pentru a sprijini financiar reînnoirea electrocasnicelor (frigider, mașină de spălat, TV) la nivel A +++. Sprijinul se ridică la 100 de euro/cetățean și poate fi acordat o dată și cu transmiterea echipamentului folosit. Toate aceste acțiuni susțin obiectivele UE, inclusiv acordul ecologic al UE.
Programul ECIPES, a fost dezvoltat nu ca un proiect al unui ONG, deoarece acest lucru ar reduce considerabil potențialul și importanța acestuia, ci ca o inițiativă strategică a Comisiei Europene pentru Parteneriatul Estic, în primă fază – Republica Moldova, ulterior Ucraina și Georgia. Prin urmare, întrucât programul ECIPES este concentrat pe beneficiarii direcți și coordonat de UE, acesta reprezintă programul care va oferi cea mai stabilă prezență și vizibilitate valorilor UE în Republica Moldova.
După această pandemie: cetățenii vor rămâne fără muncă, IMM-urile vor fi afectate, municipalitățile și tinerii se vor confrunta cu provocări foarte mari. Astfel, programul poate contribui la eficientizarea efectului sumelor alocate în cadrul Parteneriatului Estic. Cetățenii vor avea nevoie de programe de sprijin concrete prin utilizarea tehnologiilor online, pentru a deveni beneficiari direcți, rapizi, concreți și cu impactul necesar – sprijin european în locuință, afaceri și localitatea în care locuiesc cetățenii. Această platformă dezvoltată de Comisia Europeană va deveni primul proiect de coeziune între cetățenii moldoveni și contribuabilii din UE.
Programul ECIPES, care vine cu următoarele inovații, congruente cu cele 6 priorități a Comisiei Europene:
– Digitalizare (platforma online – eu4ecipes.eu, care va reduce birocrația),
– Politică socială (prin reducerea costurilor administrative la maximum 3-5% Monitorizare și Evaluare),
– Acord Verde European (reducerea consumului de energie electrică), comportamentul de utilizare a aparatelor de uz casnic (aparate eficiente din punct de vedere energetic),
– Diminuarea frustrării cetățenilor (prin sprijin european în casa cetățeanului, afacerea cetățeanului și localitatea în care locuiește cetățeanul),
– Reducerea migrației (sprijin pentru tineri pentru a lansa start-up), cu prioritate oferită start-up-urilor ecologice;
– Lupta cu corupția (în procesul de utilizare a fondurilor UE).

Oamenii au câștigat noi abilități digitale. După această criză, vom avea nevoie de programe orientate către cetățeni. Actuala criză a demonstrat că nu suntem pregătiți pentru multe schimbări apărute, inclusiv stringența adaptării la noua realitate digitală.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − eight =