Un SMS îl poate salva pe Nicolae: copilul are 11 ani și este grav bolnav

Îngenuncheată de durere, mama lui Nicolae s-a rugat la sfinți să-i arate calea prin care își poate salva băiatul de 11 ani. Un simplu SMS la 8832 mesaj Nicolae îi poate salva viața.
Îți dai seama de cât de mult e iubit un copil din cuvintele mamei sale. E persoana care îl cunoaște cel mai bine, care i-a fost aproape încă dinainte de a fi venit pe lume și care ar sacrifica orice pentru a-i fi bine pruncului ei.
Nicolae e un copil cu o inimă în care încape tot pământul… E un copil în care mereu mi-am văzut sprijinul și alinarea, ne spune cea care i-a dat viață și care acum ar face orice ca să i-o redea, de data aceasta – dacă s-ar putea – fără suferință, fără durere, fără surprize neplăcute, fără toate trăirile prin care trece de când a aflat că o tumoră canceroasă i-a cuprins ficatul.
Îngenuncheată de durere, mama lui Nicolae s-a rugat la sfinți să-i arate calea prin care își poate salva băiatul de 11 ani. Unul dintre apropiații familiei i-a recomandat să meargă la Spitalul Emsey din Turcia, unde s-au tratat cazuri similare.
De aici a început o luptă pe două fronturi: una în rugăciune, alta în strângerea banilor necesari pentru transport și investigații. Soții Solovei au cheltuit tot ce aveau la îndemână, neuitându-se la nimic decât la șansa copilului lor de a trăi, de a avea un viitor în față, de a nu se stinge de la o vârstă atât de fragedă. Au reușit să plătească biletele de avion și analizele necesare pentru a ști exact ce urmează.
Cât poate costa viața unui copil? E o întrebare poate retorică, poate lipsită de orice sentiment, dar totuși e o întrebare la care medicina răspunde, poate cu prea multă răceală: 56.000€. Atât trebuie să obțină familia Solovei pentru ca băiatul să poată fi operat și salvat de la un destin tragic.
E lesne de înțeles că după ce au cheltuit tot ce aveau pentru a-l duce pe Nicu în Turcia, părinții lui nu mai au cum să strângă atâția bani.
Iartă-mă, copile, că te arăt lumii întregi în starea în care nu ai fi vrut să te vadă cineva! Ce inimă ar trebui să aibă o mamă pentru a fi în stare să își pozeze copilul în timp ce suferă?! Una ca a mea, plină de durere, disperare, dar și speranță că Nicolae va fi bine. Viața lui depinde acum de bani, iar „totul” nostru este prea mic pentru a-l putea salva, ne-a povestit mama băiatului.
„Totul” lor poate fi prea mic, dar nu și „totul” nostru, pentru că împreună putem strânge suma necesară pentru salvarea lui Nicolae. Trimițând un SMS cu textul „Nicolae” la numărul 8832 contribuim cu 2€ la costurile intervențiilor medicale de care depinde viața copilului. Nicu poate fi scos din ghearele cancerului prin donațiile noastre.
De asemenea, se poate vira orice sumă în conturile Asociației „Salvează o inimă”, specificând numele băiatului.
Nicio investiție nu e mai bună și mai profitabilă decât cea în oameni, pentru că de unde dai, Dumnezeu îți va da înapoi cu dobândă. Chiar și fără vreun câștig, o viață salvată e dincolo de orice preț și de orice bucurie! Putem fi eroii lui Nicu, împreună!

Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați numele de familie (Solovei) al copilului pentru care faceți donația!

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

five + 12 =