Cinci migranți din Siria, Libia și Algeria, depistați la Nădlac II

Foto: Arhiva

În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II depistat cinci cetăţeni străini, proveniţi din Siria, Libia si Algeria, care au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
În data de 12.09.2020, în jurul orei 23.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sirian în vârstă de 23 de ani, conducând un autovehicul marca Ford Ranger, înmatriculat în Germania. În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, trei bărbați au fost descoperiți ascunși în zona destinată transportului de marfă. Cei trei au fost preluați și transportați la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 23 şi 42 ani, care au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În aceeaşi zi, tot la P.T.F. Nădlac II, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea terminalului de marfă de pe sensul de ieşire din România, la aproximativ 80 de metri de linia de frontieră, doi bărbaţi care se deplasau pe jos spre Ungaria. Imediat, polițiștii de frontieră au intervenit şi i-au oprit pe cei doi, iar cu ocazia verificărilor preliminare, au stabilit că sunt cetăţeni din Libia, respectiv Algeria, în vârstă de 23 şi 27 de ani. Cei doi tineri au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini şi de trafic de migranți pentru șoferul sirian, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × 4 =