Curs Specialist în Managementul Deșeurilor la CCIA

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada octombrie – noiembrie 2020 cursul autorizat de Specialist în managementul deșeurilor, cod COR 325713. La acest curs se pot înscrie absolvenții de studii superioare. „Deșeurile reprezintă o problemă majoră și complexă, dezbătută la nivel mondial și care afectează întreaga populație a lumii. Cursul de Specialist în managementul deșeurilor este util tuturor societăților comerciale care generează sau produc deșeuri (indiferent de tipul lor)”, a declarat președintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art. 22, alin.3, deținătorii/producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri „au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”.
„Tematica cursului vizează reglementări legislative în domeniu, noile directive și responsabilități în activitate. Programul de formare se finalizează cu un examen de absolvire organizat în conformitate cu Ordinul nr. 501/5.253/2003 al Ministrului Muncii și Justiției Sociale și al Ministrului Educației Naționale, pentru aprobarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților”, a declarat managerul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad, prof. Carmen Crișan.
Confirmarea înscrierii la curs se face la adresele de email ccia@ccia-arad.ro sau carmen.crisan@ccia-arad.ro. Detalii suplimentare la telefon: 0730.188.299. Cursul va fi organizat cu respectarea măsurilor de protecție reglementate pentru starea de alertă.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − eleven =