Pregătiri pentru alegerile parlamentare: se trag la sorți judecătorii pentru Biroul Electoral de Circumscripție

Foto: Arhiva

În ultima săptămână înaintea alegerilor locale, se fac deja pregătiri pentru alegerile parlamentare. Vineri, 25 septembrie, la sediul Tribunalului Arad, va avea loc tragerea la sorți a celor trei judecători din cadrul Tribunalului Arad care vor face parte din Biroul Electoral de circumscripție Arad, ce se va constitui cu ocazia organizării și desfășurării alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din data de 6 decembrie 2020. Tragerea la sorți va avea loc la ora 09:00, la sediul Tribunalului Arad, B-dul Vasile Milea, nr. 2-4, în ședință publică, la Sala festivă, aflată în incinta Palatului Justiției, la etajul I și va fi efectuată de către Președintele Tribunalului Arad.
Având în vedere starea de alertă pe teritoriul României, cu respectarea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2, se va limita prezența persoanelor și anume: reprezentanții mass-media, reprezentanții partidelor politice, precum și a altor persoane interesate care participă la tragerea la sorți.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − twenty =