Continuă asaltul la granița de vest: 11 transfugi, descoperiți la Nădlac II

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de cărţi de identitate bulgăreşti care aparţineau altor persoane. Şoferii mijloacelor de transport, doi cetățeni bulgari, sunt cercetați pentru trafic de migranți.
În data de 12.11.2020, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean bulgar care conducea un microbuz, înmatriculat în Germania. În interiorul mijlocului de transport se aflau, ca pasageri, patru bărbaţi care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate ce aveau însemnele autorităților din Bugaria.
Câteva minute mai târziu, în acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un alt şofer bulgar, în vârstă de 61 de ani, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria. Și în acest caz şoferul transporta şapte cetățeni străini, care s-au legitimat cu documente de călătorie bulgăreşti.
În ambele situaţii, cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoanele prezente la control nu erau cele din fotografiile documentelor de călătorie, existând diferenţe de fizionomie.
Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor în cauză, aceștia fiind conduşi la sediul instituției pentru cercetări. În continuarea verificărilor s-a stabilit că cei unsprezece bărbați sunt cetăţeni din Siria și Irak, opt adulți cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani şi trei minori, având vârste cuprinse între 14 și 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranți pentru cei doi șoferi și de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cei unsprezece cetățeni din Siria si Irak.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + 15 =