Tupeu: Cu două zile înainte de alegeri, liberalii arădeni se laudă cu inițiativa senatorului Mihai Fifor

Continuând practica de a se lăuda cu investiții demarate de adversarii politici, cei din conducerea PNL Arad nu au pierdut ocazia, cu două zile înainte de alegeri, de a se lăuda cu o inițiativă a senatorului Mihai Fifor. De data aceasta este vorba despre un moment important pentru dezvoltarea sistemului sanitar din Arad și anume, semnarea contractului de reabilitare al Centrului Medical ,,Policlinica CFR”. Obiectivul de investiții se numește, oficial, „Lucrări de intervenție la centrul medical de diagnosticare și tratament ambulatoriu cazarmă 3599 Arad”. Valoarea totală a investiției este de 4,7 milioane lei iar termenul de execuție preconizat este de 11 luni. La eveniment, alături de un secretar de stat din Ministerul Apărării, de dr. Dorin Blaiu, general maior, comandant al Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, colonel Sorin Homeag, director general al Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timişoara, de directorul DSP Arad și președintele CAS Arad, s-au afișat și prefectul Gheorghe Stoian, primarul Călin Bibarț, președintele CJA, Iustin Cionca și deputatul Glad Varga (PNL).
În fapt, este vorba despre continuarea unei investiții demarate la inițiativa senatorului Mihai Fifor care, în calitate de ministru al Apărării, a reușit transferul fostei policlinici CFR din patrimoniul Ministerului Transporturilor la Apărare apoi a demarat procedurile privind înființarea unui centru medical ultramodern, dedicat atât militarilor cât și pacienților din sfera civilă. Proceduri birocratice, unele dintre ele fiind generate și de unii dintre cei prezenți la semnarea de azi, au făcut ca timpul de derulare a investiției să depășească mult estimările inițiale, policlinica CFR fiind folosită ca și motiv de atac electoral la adresa lui Mihai Fifor. Acum, că alegerile se apropie, liberalii arădeni au făcut un pas în față și caută să-și atragă capital electoral lăudându-se cu materializarea unei acțiuni a adversarului lor politic.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − thirteen =