DJ Sava și MD DJ lansează un nou proiect împreună

DJ Sava și MD DJ lansează un nou proiect împreună, Las Olas, dar și un nou single: „Don’t Cry”. După ce au colaborat pentru piese de succes precum „Rigoletta” și „Down To Monaco”, DJ Sava și MD DJ se unesc pentru un proiect fresh. Cei doi DJ și producători muzicali formează Las Olas și lansează primul single în această formulă: „Don’t Cry”. Compusă de către cei doi artiști alături de Cătălin Tamazlicaru, piesa îmbină beat-uri EDM și elemente tribale ce rămân întipărite în minte și redă povestea unei iubiri pierdute.
Deși ritmul piesei te îndeamnă la dans, versurile vorbesc despre o iubire atât de puternică și de intensă care s-a consumat și a ajuns la final, iar nimic nu o mai poate salva. Chiar dacă unele povești de dragoste își găsesc sfârșitul, frica și vulnerabilitatea rămân ascunse în suflet, iar amintirile nu pot fi șterse atât de ușor. Ele rămân vii și încă pline de durere pentru a oferi o lecție pentru ceea ce va urma. Clipul completează prin imagini mood-ul piesei, dar și povestea din spatele versurilor.
Las Olas este un nou proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.
MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & MD DJ – Shiva (Original Mix), Arilena Ara – Nentori (DJ Dark & MD DJ Remix), Sonique – It Feels So Good (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & MD DJ – Ederlezi (Original Mix).

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × 2 =