PNL Arad cu Falcă la butoane a obținut doar un secretar de stat

Foto: Arhiva

Gheorghe Falcă nu prea contează în PNL. Urmașii Brătienilor nu-l mai vor pe finul lui Băsescu. Dovada este faptul că Aradul a primit doar un post de secretar de stat, în timp ce Prefectura a ajuns la UDMR.
Sub conducerea lui Gheorghe Falcă, PNL Arad nu a tras lozul câștigător. Spre deosebire de vremurile bune în care Aradul era în topul organizațiilor PDL-PNL, acum, după alegerile parlamentare, județul se află la mijlocul clasamentului, având exact același număr de parlamentari ca și PSD. A trecut vremea când PDL-PNL Arad avea vicepremier, ministru de interne, secretari de stat în ministere importante. Cu Falcă la butoane, PNL Arad a ajuns o organizație de duzină și a pierdut până și postul de prefect. S-a obținut cu greu un post de secretar de stat la ministerul justiției. Avocatul Mihai Pașca, un specialist în dreptul penal este deocamdată singurul liberal arădean care ajunge în Guvern.
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor a arătat exact situația în care se află PNL Arad cu Falcă la butoane: „Cat de mic incepe sa fie Falca…mic, mic, mic. Sa te bucuri ca ai obtinut un amarat de post de secretar de stat pentru PNL Arad, unul dintre cele peste 80 de posturi de secretar de stat din Guvern, tu, marele Ghita Falca, e atat de trist. E undeva aproape de nimic…De fapt, asta arata cat de jos a dus partidul omul asta la ultimele alegeri, undeva pe la jumatatea clasamentului national si cam care e parerea Bucurestiului despre Falca. Cat despre asocierea bolnava dintre Arad si PNL Arad din mintea stranie a lui Ghita…ce sa mai vorbim. Aradul, Ghita Falca, n-a obtinut nicio victorie prin numirea asta amarata. Nici macar PNL-ul tau nu a obtinut vreo victorie. Aradul se scufunda de mai bine de 16 ani cu tine la timona. Asta nu poti pricepe matale, din pacate pentru noi toti. Nici cand vei fi istorie definitiv nu vei intelege cat rau ai facut orasului asta minunat. Pe care nu-l meriti si pe care l-ai facut de ras”.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − 2 =