S-au schimbat regulile la intrarea în țară: românii stau la cozi pentru că DSP nu mai are personal

Foto: Arhiva

Românii care intră în țară prin cel mai mare Punctul de trecere a frontierei Nădlac se plâng că, în unele cazuri, așteaptă afară în frig, chiar și mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge la triajul epidemiologic făcut de către cadrele medicale ale Direcției de Sănătate Publică Arad.
DSP recunoaște situația și spune că a rămas brusc fără mai mult de jumătate din personal, după ce medicii școlari detașați la frontieră s-au întors în școli când s-au reluat cursurile în unitățile de învățământ. Oamenii ajunși în frontieră sunt nemulțumiți și de modificările legislative și consideră că dacă au test negativ nu ar trebui să mai stea în carantină. Probleme se creează în momentul în care la vamă ajung microbuze, autocare sau grupuri mari de oameni deoarece atunci se așteaptă până la 30 minute. „Timpii de așteptare au crescut foarte mult odată cu plecarea asistenților școlari și medicilor școlari înapoi la administrația locală. Am rămas cu mai mult de jumătate din personal lipsă. Încercăm să facem față. La asta se adaugă frigul de afară, țările care sunt pe galben și au crescut în ultimele zile. Tot acest lucru înseamnă un aflux foarte mare pe personalul DSP care este subdimensionat”, a declarat dr. Horea Timiș, director DSP Arad.
Situația s-ar putea îmbunătăți de săptămâna viitoare când se așteaptă deblocarea unor posturi. Astfel, se speră că mâine vor sosi 21 de persoane, cadre sanitare medii, care ar putea fi angajate fără concurs.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × two =