Fiul viceprimarului Aradului a intrat cu mașina în pom: a intervenit elicopterul SMURD

Drumurile județene cu care se laudă Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad că le-a modernizat, sunt adevărate pericole pentru șoferi. De această dată, victime au fost Bogdan Faur, un tânăr de 24 de ani, fiul viceprimarului liberal al Aradului, prim-vicepreședinte al Tineretului Național Liberal și consilierul local municipal PNL, Decebal Fordon, 33 de ani, psiholog. La volanul autoturismului se afla fiul viceprimarului Aradului. „Astăzi, pe DJ 709/b, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism spre Șiclău a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un copac. Conducătorul auto cât și pasagerul autoturismului, un bărbat de 33 de ani, din Arad, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Gravitatea rănilor va fi stabilită în urma examinării de specialitate”, a declarat inspector de poliție Adina Aconstantinesei.
Mașina a intrat în plin într-un copac de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite, pentru Bogdan Faur fiind solicitat elicopterul SMURD.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 − 7 =