SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE LIDERII COALIȚIEI DE GUVERNARE

În atenția Președintelui Senatului, Anca Dragu

Președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban

Președintelui Comisiei pentru cultură și media din Senat, Viorel Badea

Președintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Iulian Bulai

Liderilor formațiunilor politice din coaliția de guvernare, Ludovic Orban PNL, Dan Barna USR, Dacian Cioloș, PLUS, Kelemen Hunor, UDMR

Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul în care se prefigurează reorganizarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Potrivit declarațiilor apărute în presă, am înțeles că se are în vedere separarea funcțiilor de Președinte al Consiliului de Administrație și Director-General și desemnarea ambilor ocupanți ai acestor poziții de către Consiliile de Administrație și dintre membrii Consiliilor de Administrație, conform algoritmului politic.

Dacă separarea celor două funcții poate reprezenta un câștig pentru cele două instituții și este bine-venită, forma în care este propusă riscă să ducă la o mai puternică politizare și deprofesionalizare a unor organizații a căror principală vulnerabilitate este tocmai expunerea față de presiunile politice.

Concret, desemnarea directorului-general de către și dintre membrii Consiliului de Administrație, care sunt numiți politic, nu face decât să dubleze numărul de pârghii politice la nivelul managementului. Amintim, pe această cale, că societatea civilă pledează de ani de zile pentru depolitizarea SRR și SRTV, iar crearea de funcții esențialmente politice are un efect contrar acestui deziderat.

Numirea de către Consiliul de Administrație a directorului general nu reformează ci deprofesionalizează cele două instituții publice. Organizarea unui concurs de proiect de management cu o durată de exercitare a mandatului prevăzută în mod expres de lege, cu obiective clare de performanță, cu evaluări periodice ni se par esențiale pentru buna și independenta funcționare a SRR și SRTV. Un astfel de concurs trebuie, desigur, să fie organizat în condiții de transparență totală și cu atragerea unor profesioniști recunoscuți din afara celor două instituții pentru jurizarea proiectelor.

Nu în ultimul rând, numirea unui director general de către membrii Consiliului de Administrație elimină posibilitatea realizării unui sistem de checks and balances în interiorul instituțiilor. Mai mult, în perioade în care guvernarea României este asigurată de coaliții, în cele două instituții pot apărea două centre de decizie și putere – ceea ce duce la paralizie – în timp ce, în intervalele cu majoritate parlamentară clară și guvern monocolor, controlul asupra instituțiilor va fi total.

În concluzie, organizațiile semnatare vă solicită să analizați cu grijă și cu măsură orice modificări legislative în ceea ce privește posturile publice de radio și televiziune și așa șubrezite în spațiul public în ceea ce înseamnă independența lor. De asemenea, să elaborați în mod temeinic un proiect de lege care să fie actual, să asigure în mod real independența celor două instituții în fața factorului politic, să așeze radioul și televiziunea publice în centrul interesului public, nu al celui politic.

Asociația Kompatibil

Asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români

Asociația Pro Democrația

Asociația Ziariștilor Independenți din România

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind

Freedom House Romania

Frontline Club Bucharest

Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 1 =