„Jumătatea mea mai bună” ocupă primul loc în Trending de peste 10 zile

3 Sud Est și Andra au venit primăvara aceasta cu cea mai așteptată colaborare a anului. Hitul de succes „Jumătatea mea mai bună” lansat de aceștia ocupă de mai bine de zece zile prima poziție în Trending, are aproape 10 milioane de vizualizări pe YouTube și deja cucerește topurile de specialitate.
„Jumătatea mea mai bună” a ajuns numărul 1 în Trending la doar 12 ore de la lansare, iar la nivel internațional a cucerit Italia, Spania, Germania, Austria, Marea Britanie și Belgia. Compusă și produsă de către Laurențiu Duță, piesa „Jumătatea mea mai bună” este un omagiu pus pe note muzicale adus iubirii, însoțit de o poveste cinematografică regizată de NGM Creative, desprinsă parcă din marile musical-uri de pe Broadway.
De-a lungul timpului, piesele trupei 3 Sud Est au avut un rol important în evoluția muzicii românești. A urmat o lungă istorie muzicală, cu peste 10 albume și zeci de hituri absolute care au stat în fruntea topurilor muzicale și playlist-urilor. Până în prezent, trupa a susținut numeroase turnee atât în țară, cât și în Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Montreal, Toronto, New York, Detroit, Chicago și Atlanta, unde au reușit să împărtășească emoția fiecărui single lansat.
Cu o carieră de 20 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei la Sala Palatului, 9 până acum, s-au ținut cu casa închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează peste 8 milioane fani pe canalele ei de social media.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + 16 =