Jandarmii au făcut anunțul: analizează imaginile de la protest ca să împartă amenzile

Jandarmeria Arad a anunțat că săptămâna trecută a asigurat măsurile de ordine și siguranța participanților la protestele care au avut loc în municipiul Arad, unde permanent echipele de dialog au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare precum și consecințele nerespectării acestora.
„În urma analizării imaginilor operative, până în prezent, au fost identificate 81 persoane care nu au respectat prevederile legale în vigoare, drept urmare acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi și avertismente scrise. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 8.850 lei. Totodată a fost identificată o persoană, participantă la protest, care a folosit materiale pirotehnice. În acest caz, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept’’, în conformitate cu Legea 126/1995, privind regimul materialelor explozive. În continuare se vor analiza imaginile operative pentru identificarea tuturor persoanelor care au încălcat prevederile legale în vigoare. De asemenea Jandarmeria Arad va asigura condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmării permanent respectarea prevederilor legale în vigoare”, a declarat căpitan Dan Monoranu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × two =