Proiect pentru amenajarea falezei Mureșului, depus de consilierii PSD Arad

PSD Arad consideră o prioritate pentru oraș amenajarea falezei râului Mureș și tocmai de aceea a depus astăzi, prin consilierii locali municipali, un proiect de hotărâre în acest sens.
„Nu vin să spun lucruri noi, pentru că vorbim constant arădenilor despre valorificarea râului Mureș și a falezei ca puncte de atracție majore ale Aradului. Acum am elaborat și depus un proiect de hotărâre în acest sens. Poate că unii vor spune că nu e încă vremea, luând în considerare contextul pandemic. Eu spun că e deja prea târziu, pentru că întreaga porțiune, de la Balastiera Micălaca la Pădurea Ceala, a fost complet neglijată în ultimele decenii și lucrurile trebuie să se schimbe. Indiferent cum punem problema, peisagistic, ca izvor de sănătate și agrement, avem un diamant neșlefuit și trebuie să ne apucăm de treabă. Aradul suferă puternic de absența unor spații verzi, de locuri de joacă și în general de lipsa unor culoare de deschidere spre natură. E vorba până la urmă și despre un simbol al orașului, parte a identității și heraldicii sale, iar investițiile municipalității trebuie să se concentreze cât mai rapid spre această zonă”, a declarat consilierul local municipal PSD Cosmin Buruc.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × five =