Fifor a făcut anunțul: PSD va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

Deputatul Mihai Fifor, președinte PSD Arad arată că PSD își face datoria de partid de Opoziție și denunță încă odată managementul dezastruos al mandatului Voiculescu la Sănătate, care a dus România pe un nefast loc 10 al mortalității, în lume. Epidemia COVID este complet scăpată de sub control, cu spitale în pragul colapsului, cu peste 1 milion de infectați și peste 25.000 de morți.

“Indiferent însă de rezultatul moțiunii, responsabilitatea deplină aparține Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR, în special premierului Cîțu, dar și președintelui Iohannis. Niciunul nu se poate ascunde. Sunt și vor continua să fie responsabili pentru fiecare eșec al lui Voiculescu, pentru morții și suferința pe care deciziile sale absurde vor continua să le provoace, dacă se vor dezice de el și nu-l vor demite”, a declarat deputatul Mihai Fifor.

Președinte PSD Arad arată că Vlad Voiculescu nu este un reformator și-n nici un caz nu este omul potrivit să treacă România prin actuala criză medicală. „Sunt multe motive foarte serioase, pentru care Vlad Voiculescu trebuie să plece: evacuarea intempestivă a spitalului Foișor, noaptea, care a pus în pericol direct viața și siguranța pacienților, unii abia ieșiți din sala de operație; eșecul grav în privința creșterii numărului de paturi ATI, dar și în privința reorganizării sistemul de acordare a asistenței medicale pentru pacienții COVID19; incapacitatea realizării unui program de testare care să asigure informațiile corecte privind evoluția pandemiei și care să facă posibile intervențiile de sănătate public; acces redus la testare și prelevarea probelor, neimplicarea în procesul de testare a medicilor de familie; utilizarea redusă a testelor rapide, 10000/zi din 3 milioane disponibile; lipsa implementării testării in școli, neasumarea oricărei responsabilități, blocarea și nesprijinirea Ministerului Educației pentru reluarea activităților educaționale. Să nu uităm de încercarea de a bloca vaccinarea împotriva COVID-19 prin neplata/întârzierea plății personalului medical implicat în vaccinare sau de scandalul legat de ordinul de ministru privind înmormântările celor decedați de COVID, aruncați goi, precum animalele, în saci de plastic, sigilați, fără slujbe în biserică, fără umanitate și demnitate. Sunt suficiente motive pentru ca Vlad Voiculescu să plece urgent din funcția de ministru al Sănătății”, a declarat deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + three =