Șocant: bărbat călcat de tren la Vladimirescu

Foto: Arhiva

Un bărbat a fost călcat de tren pe raza comunei Vladimirescu. Se pare că acesta s-ar fi sinucis.
„Azi-noapte, în jurul orei 23, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că, între firele de cale ferată, la aproximativ 150 de m de trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Glogovăț, se află secționat corpul unei persoane. Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii de la Poliția Transporturi și un echipaj al ambulanței. Din primele verificări, a reieșit că este vorba de un bărbat de 42 de ani din municipiul Arad. Se pare că acesta ar fi fost lovit de un tren marfar, care circula pe sensul Glogovăț spre Arad. În urma impactului bărbatul a decedat. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, bărbatul figura ca dispărut de la domiciliu din dimineața zilei de 25 aprilie. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă”, a declarat inspector de poliție Livia Pescar de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − four =