Un TIR s-a răsturnat pe DN7 în zona Julița, șoferul a fost rănit

Un TIR s-a răsturnat în după-amiaza aceasta pe DN 7, în zona localității Julița. Șoferul a fost grav rănit, fiind scos din cabină de un echipaj de descarcerare. „Astăzi, în jurul orei 16,20, un bărbat de 50 de ani, din Macea, în timp ce conducea un autotren în cuplu cu semiremorcă pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, în proximitatea localității Julița, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând parapetul din partea dreaptă a părții carosabile. Autotrenul s-a răsturnat, șoferul fiind încarcerat în cabină. Ulterior, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările într-un dosar penal întocmit de polițiști pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier”, a comunicat poliția arădeană.
„Secția Bârzava a intervenit în urma cu puțin timp pe DN 7 în zona localității Julița pentru salvarea unei persoane, șofer de autocamion, încarcerat în cabină. În momentul sosirii echipajului de salvatori șoferul era cooperant, conștient. A fost extras din cabina si predat în viață echipajului Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat maior George Pleșca de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + 17 =