Echipa CSM Arad a câștigat 28 de medalii la Campionatul Național de Înot Masters

La Complexul Sportiv Național ,,Lia Manoliu” din București au avut loc întrecerile ediției a-X-a a Campionatului Național de Înot Masters. Echipa CSM Arad care a avut în componența sa noua sportivi, a reușit să câștige nu mai puțin de 28 de medalii. Astfel, Honoriu Zlatan Botezatu a obținut patru medalii de aur în probele de 50 m spate, 50 m fluture, 100 m spate și 200 m spate, Andrei Zlatan Botezatu a câștigat argintul în proba de 200 m bras, o medalie de bronz la 400 m liber și una de argint la 200 m liber. Ștefan Onea a obținut medalia de aur în probele de 50 m bras, 100 m bras și 200 m bras, Anca Miloș a scos din apă medalia de argint în proba de 50 m liber și pe cea de bronz în proba de 50 m bras. Cristian Pintican și-a adjudecat medalia de aur în probele de 100 m liber, 100 m spate, 50 m spate, 50 m liber și 50 m fluture, iar Cristian Stertl a obținut medalia de aur în probele de 100 m liber, 50 m liber, 50 m fluture și pe cea de argint în proba de 200 m mixt. Flaviu Mocanu a obținut argintul în probele de 50 și 100 m bras și bronzul în proba de 50 m liber. Rusu Norbert a câștigat medalia de argint în proba de 100 m fluture și 200 m mixt, și pe cea de bronz în proba de 200 m bras iar Cristian Mladin a câștigat medalia de bronz în proba de 200 m spate.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − 7 =