23 de arădeni reținuți în cazul contrabandei de țigări cu TIR-ul: sute de proprietăți sechestrate

Foto: Arhiva

Peste 100 de persoane din Arad s-au organizat și timp de patru ani de zile au făcut contrabandă cu țigări, cu TIR-ul. Pentru că poliția arădeană nu părea deranjată, au venit polițiști din alte județe și au efectuat 157 de percheziții.
Au fost audiate 76 de persoane, dintre care 23 au fost reținute pentru 24 de ore și au fost ridicate 27.200 de țigarete, 3 arme de vânătoare, precum și sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro și 35.880 de dolari. Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor și semiremorci, 357 de suprafețe de teren intravilane și extravilane, 50 de imobile (apartamente și case de locuit), dar și asupra acțiunilor sau părților sociale deținute la 18 societăți comerciale. În cursul zilei de astăzi, cei 23 de inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie(HMRC), din Ungaria(NTCA), din Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și Direcția Regională a Vămilor Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea. La activități au participat jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei Române, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș. De asemenea, au fost angrenate efective ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București, Ploiești, Pitești, Craiova, Brașov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca și SCCO Gorj și Caraș-Severin.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 1 =