Andreea Bălan lansează „Ne îndrăgostim”

Foto: Arhiva

După ce a cucerit publicul cu „Iubește-mă, nu”, Andreea Bălan lansează „Ne îndrăgostim”. Cu un ritm ce te prinde de la primele acorduri, „Ne îndrăgostim” este despre vara fără regrete și trăită așa cum trebuie. „N-asculta de lumea rea, ascultă-ți inima” sunt versurile prin care Andreea îndeamnă oamenii să fie ei înșiși, reali, fără griji sau măști puse și să se bucure de fiecare moment fix așa cum simt ei.

„«Ne îndrăgostim» este o piesă super fresh, de vară, care te duce cu gândul la vacanță și distracție. Îmi doresc ca cei care ascultă această piesă sau văd videoclipul să se relaxeze, să uite de griji, să se bucure de fiecare moment frumos și să se simtă bine. Este o vară pe care cu toții am așteptat-o nerăbdători, mai ales că putem face tot ce ne dorim, să ieșim, să mergem la party-uri, să ne întâlnim cu prieteni dragi, chiar și să ne îndrăgostim. Single-ul e compus de către Vlad și Papu de la Zero alături de care am lucrat pentru următorul album”, povestește Andreea.

„Ne îndrăgostim” face parte din albumul „Soare după nori”, material discografic ce urmează să fie lansat de către artistă în luna septembrie. „Soare după nori” conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale Andreei, printre care și single-urile „Inimă de fier”, „Am crezut în basme” și „Iubește-mă, nu”.

Pentru artistă această perioadă este una aglomerată. Andreea se bucură să-și revadă fanii la concertele sale și să împărtășească cu ei muzica sa și buna dispoziție. Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan oferă publicului o experiență vizuală coregrafică ca un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 57.000.000 de vizualizări pe YouTube.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − four =