[VIDEO] Arde din nou Cartierul Verde: nu s-au găsit hidranții și se pompează apa dintr-o piscină

În această seară, a avut loc un nou incendiu în Cartierul Verde. „Un incendiu are loc la un acoperiș în Cartierul Verde. Nu sunt victime. Se deplasează o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare ușoară, autoscara S42, SMURD Curtici, un ofițer și 16 subofițeri. Incendiul se manifestă la acoperiș la două apartamente, este localizat, se acționează pentru stingere”, a declarat căpitan Călin Domșa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Deoarece incendiul era violent, a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Livada cu o autospecială și 14 voluntari. „Se acționează cu trei autospeciale pentru lichidare. Arde aproximativ 150 de metri pătrați de acoperiș. La incendiu s-a suplimentat tehnica cu încă o autospecială de stingere de capacitate 9000 litri și o motopompă. Din cauza lipsei surselor, alimentarea cu apă se face cu o motopompă dintr-o piscină. Nu s-au găsit hidranți. În continuare se procedează la decopertarea acoperișurilor celor două apartamente și se continuă lichidarea a declarat căpitan Călin Domșa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.


Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici