AROBS Transilvania Software sprijină comunitățile din România unde are filiale, prin donarea de echipamente și aparatură medicală

Aproape 16.000 de măști FFP2 speciale pentru personalul medical și serviciile de intervenție au fost livrate până la acest moment în Cluj-Napoca, Mureș, Iași, Maramureș și Arad. Acesta sunt doar primele două tranșe din totalul de 50.000 de măști comandate, cu o valoarea de peste 235.000 euro, ce vor fi donate ulterior și către alte unități medicale din orașele unde avem filiale.
Campania de livrări de materiale este făcută de către angajații AROBS din toate locațiile din România, care s-au implicat în toate etapele – de la comenzi, la organizare și livrarea propriu zisă. Măștile FFP2 au fost distribuite după nivelul de urgență și după necesarul transmis de unitățile medicale sau serviciile de intervenție de urgență.
La Arad, AROBS Transilvania Software a făcut donații la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și la ISU Arad.
Cele 48 de ventilatoare speciale cu mască – Hypnus Anti Coronavirus, au ajuns în acum câteva zile, la sediul AROBS Transilvania Software din Cluj-Napoca. Acestea vor fi donate către spitale pentru pacienții afectați COVID-19 și ajung la valoarea de aproximativ 59.000 de euro. Sunt vitale în recuperarea celor în stadii avansate ale manifestării virusului. Un astfel de aparat poate contribui semnificativ la creșterea ratei de supraviețuire a pacienților și dispune de o componentă prin care medicii pot monitoriza în real-time mai mulți pacienți.
20 dintre aparate deja au fost donate către trei spitale din Cluj, puncte importante în primirea și tratamentul pacienților: Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie “Leon Daniello” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Institutul Regional De Gastroenterologie și Hepatologie. Restul aparatelor vor fi distribuite către unități medicale din orașele unde AROBS are filiale, în funcție de informațiile și necesitățile pe care le identifică. Până la acest moment au fost donate aparate Hypnus și la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea” Baia Mare, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Spitalul Clinic Județean Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
AROBS a deschis o filială în Arad în urmă cu doi ani, iar programatorii de aici lucrează pe proiecte de automotive engineering.
Din 1998, AROBS s-a specializat în furnizarea de soluții software pentru diverse industrii globale, incluzând Automotive Engineering, Travel Software & Hospitality Solutions, Life Sciences, IoT, Cloud application development – Enterprises. În cei peste 20 de ani de la înființare, AROBS Transilvania Software și-a dezvoltat propria linie de produse pentru piața internă cum ar fi Optimall SFA și TrackGPS, iar, de curând, AROBS a preluat două produse destinate managementului resurselor umane, prin achițizia UCMS. În prezent, aproape 1000 de angajați și colaboratori lucrează in birourile AROBS din România – Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Baia Mare, Arad, Suceava, Iași și București. În plus, compania are filiale internaționale în Germania, Ungaria, Republica Moldova, Indonezia și precum și în Olanda și Belgia.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici