[VIDEO] Mihai Fifor: PSD și-a atins obiectivele la Arad. Are doi deputați și un senator

PSD Arad a obținut în urma votului din 6 decembrie, doi deputați și un senator, exact ca și PNL. „În ceea de privește Partidul Social Democrat, filiala județeană Arad, închidem cu obiectivul propus atins: noi am intrat în campania electorală cu o țintă clară, aceea de a avea doi deputați și un senator în Parlamentul României. Ori, așa cum arată rezultatele se pare că se confirmă acest lucru și PSD reușește să ducă de la Arad în Parlamentul României un senator în persoana domnului Eusebiu Pistru și doi deputați, Adrian Alda și Mihai Fifor. Este o reușită a echipei partidului nostru, după o muncă extrem de serioasă, o muncă susținută”, a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
PSD Arad a reușit să câștige la alegerile parlamentare în 28 de localități din județul Arad. Acesta este un rezultat extrem de bun, dacă se ia în considerare că la alegerile prezidențiale de anul trecut, PSD a dominat într-o singură comună, iar PNL și-a propus ca să fie victorios în toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județul Arad. „PSD a câștigat în 28 de localități. Scorul nostru ne situează pe locul 30 în ierarhia națională. Este un scor ce va fi îmbunătățit în anii ce urmează, pentru că așa cum am spus la începutul acestui an organizația intră într-o fază de reconstrucție și abordăm foarte serios anul electoral 2024, atunci când spun că PSD Arad își va atinge obiectivele dorite, respectiv Primăria Aradului și președinția Consiliului Județean”, a declarat deputatul Mihai Fifor. Președintele PSD Arad arată că rezultatul alegerilor parlamentare a fost răspunsul pe care l-au dat arădenii clasei politice.
„Cred că s-a văzut pe 6 decembrie care a fost răspunsul arădenilor la chemarea la vot a partidelor politice. Eu cred că fiecare partid politic trebuie să își facă o analiză cât se poate de serioasă și să încerce să realizeze faptul că lucrurile trebuie schimbate în această țară. Răspunsul arădenilor este cât se poate de clar, este un cartonaș galben arătat guvernării Orban și președintelui Iohannis”, a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici